Tehnologia de comunicaţii 5G va produce o revoluţie şi pe piaţa din România, odată ce va fi implementată pe scară largă şi la capabilităţile sale depline, pentru că va permite conectarea fără probleme a milioane de utilizatori – echipamente sau oameni – printr-o conexiune care face posibilă transmiterea informaţiei aproape în timp real, o problemă fiind însă nivelul ridicat al investiţiilor necesare pentru a construi o asemenea infrastructură, au spus invitaţii unei noi ediţii a emisiunii ZF Definim Viitorul Sustenabil, realizată în parteneriat cu ING Bank România şi care a fost dedicată pieţei de telecomunicaţii.
„5G e un termen tehnic pe care o să încerc să-l explic într-un limbaj cât se poate de nontehnic. Practic 5G se referă la cea de-a cincea generaţie de comunicaţii mobile. Foarte pe scurt, prima generaţie a fost generaţia analogică la începuturile erei comunicaţiilor mobile, imediat după ce conexiunile erau doar fixe şi erau practic locurile conectate şi nu oamenii neapărat. Vă aduceţi aminte de 2G, de a doua generaţie de comunicaţii mobile, aşa- numitul GSM, practic un killer aplication, dacă pot să spun, era comunicaţie de voce şi SMS. Vă aduceţi probabil aminte anii ‘90 – jumătatea anilor ‘90, după care a venit cea de-a treia generaţie de comunicaţii mobile, 3G sau WCDMA a venit cu o inovaţie majoră, şi anume comunicaţiile de date. Practic, internetul mobil într-o formă incipientă, a fost îmbunătăţit substanţial
cu cea de-a patra generaţie, aşa-numitul LTE, unde practic aplicaţia cea mai importantă a fost video mobil, streaming şi aşa mai departe. Iar dacă am ajuns la generaţia cincea de aici vine acronimul 5G, cea de-a cincea generaţie de comunicaţii mobile. Cu ce vine această tehnologie 5G? În primul rând nu a fost din start gândită pentru doar pentru consumer, ci şi pentru partea de enterprise şi a fost gândit astfel încât să permită conexiuni multiple – milioane de utilizatori, fie că sunt persoane, fie că sunt obiecte, să fie conectaţi, să aducă viteze semnificativ mai mari de transfer de date decât generaţia anterioară, undeva în intervalul de 8-10 ori, şi, foarte important, să aducă o latenţă redusă, deci întârzieri foarte mici în transmiterea semnalului“, a explicat în deschiderea discuţiei Dragoş Rebegea, country manager al subsidiarei locale a gigantului suedez Ericsson, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente şi servicii pentru operatorii de telecom.